Amenajari interioare

La ce înălțime se montează bateria de duș, cada sau lavoarul?

La ce inaltime se monteaza bateria de dus

De la alegerea gresiei și faianței, până la montarea lavoarului, a căzii sau a cabinei de duș, fiecare decizie contează. Uneori, chiar și detaliile care inițial pot părea nesemnificative, vor avea un impact notabil asupra rezultatului final. Un aspect adesea trecut cu vederea, dar extrem de important, este înălțimea la care montezi bateria de duș. În acest articol, vei afla la ce înălțime se montează bateria de duș, cada sau lavoarul pentru a te asigura că ai o baie elegantă și perfect funcțională. 

Cadă pentru baie sau cabină de duș? 

Amenajarea băii se face întotdeauna în funcție de forma și dimensiunea acesteia, preferințele personale și tipul de instalație sanitară pe care vrei să o alegi. În cazul alegerii dintre cadă și cabină de duș, discuția poate lua alte nuanțe. Astfel, dacă baia ta este mai mică, ideal ar fi să alegi o cabină de duș, deoarece aceasta este o opțiune mai practică din punctul de vedere al spațiului. În plus, cabina de duș reprezintă o variantă mai potrivită pentru persoanele cu mobilitate redusă și contribuie la un consum redus de apă, comparativ cu cada. 

Pe de altă parte, dacă spațiul îți permite, cada este o opțiune care poate transforma baia într-un adevărat refugiu pentru relaxare. Totodată, poate fi o alegere potrivită pentru familiile cu copii, oferind un loc unde cei mici se pot bucura de băi distractive. 

Astfel, când te-ai hotărât între cadă și cabină de duș, apar întrebări precum: „Ce cabină de duș să cumpăr?” sau „Ce cadă pentru baie să aleg?”. Varietatea mare de produse disponibile pe piață poate îngreuna această decizie. Sfatul nostru este să îți stabilești un buget clar și, în funcție de acesta, să selectezi câteva produse care se potrivesc în baia ta. Apoi, analizează funcțiile fiecărui produs și optează pentru cele care se aliniază cu nevoile tale și stilul tău de viață. 

Îți recomandăm să citești recenziile atunci când găsești un produs care îți place, pentru a afla ce spun ceilalți despre el. Este ușor de instalat? Ai nevoie de unelte speciale pentru montaj? Astfel de detalii pot influența semnificativ alegerea ta și pot preveni eventuale neplăceri. 

Verifică întotdeauna dimensiunile afișate pe site sau în magazin și compară-le cu spațiul disponibil în baia ta. 

Nu în ultimul rând, comandă de la branduri de încredere. La Silvesrom, găsești doar branduri care și-au câștigat renumele prin calitatea și durabilitatea dovedită de-a lungul anilor. 

Recomandarea Silvesrom: 

Cada baie Saturnbaterie cada sanobicada baie mikass Baterie cada TRENDY Sprindere pe perete negru mat 1

Cada baie Saturn 

Baterie cada Sanobi 

Cada de baie Mikass 

Baterie cada Trendy 

 

Indiferent de obiectele sanitare pe care le-ai ales, este crucial să fie montate corect. Așadar, în următoarele rânduri, vom discuta despre înălțimea optimă la care ar trebui să fie instalate cada, cabina de duș și lavoarul. 

La ce înălțime se montează cada pentru baie? 

În general, este recomandat să montezi cada pentru baie la o înălțime de 50-60 cm de la nivelul podelei pentru a facilita eventualele lucrări de întreținere dar și accesul ușor pentru toți cei care o vor utiliza.  

De asemenea, este important să iei în considerare tipul de cadă ales, deoarece unele modele pot necesita ajustări specifice. Îți recomandăm să verifici și instrucțiunile oferite de către producător, în cazul în care există. 

Trebuie, să iei în calcul și înălțimea persoanelor care vor utiliza cada. Pentru familiile cu persoane mai scunde sau cu mobilitate redusă, ajustarea înălțimii căzii în funcție de nevoile lor, va face o diferență semnificativă din punct de vedere al confortului și al siguranței. 

La ce înălțime se pune bateria la cada? 

Pentru a asigura un flux optim de apă, accesul ușor și pentru a preveni stropirea excesivă, se recomandă montarea bateriei la o înălțime de aproximativ 15-20 cm deasupra marginii căzii. 

Trebuie să ții cont de tipul de cadă pe care l-ai achiziționat atunci când montezi bateria, deoarece unele modele de căzi pot necesita o poziționare diferită a acesteia, în funcție de designul căzii. Verifică întotdeauna și indicațiile producătorului dacă ai posibilitatea. 

La ce înălțime se montează bateria de duș? 

Pentru o funcționare optimă și o utilizare ușoară, bateria de duș ar trebui montată la o înălțime de 100-120 cm de la nivelul podelei.  

  • Pentru utilizatorii mai scunzi, bateria de duș poate fi montată la o înălțime de 90-100 cm 
  • Pentru utilizatorii mai înalți, bateria de duș poate fi montată la o înălțime de 120-130 cm 

În cazul în care optezi pentru un sistem de duș cu cap mobil sau un dus de tip „ploaie”, bateria ar trebui să fie montată la o înălțime de 120 cm sau mai mult, pentru a asigura un flux adecvat de apă.  

Și în acest caz, se recomandă să verifici instrucțiunile producătorului ca să te asiguri că nu există specificații particulare pentru modelul tău de baterie. 

La ce înălțime se montează lavoarul? 

Lavoarul ar trebui montat la o înălțime de 85-90 de cm de la nivelul podelei. Dacă baia este folosită de copii sau persoane cu mobilitate redusă, poți lua în considerare ajustarea înălțimii lavoarului la 80-85 cm. 

Proiectele de amenajare interioară pot varia în complexitate sau dificultate, însă cu răbdare și o planificare atentă, vei obține rezultatele dorite.  

Ai în plan să începi și alte proiecte de amenajare interioară? Vezi secțiunea noastră de sfaturi practice, unde discutăm și despre alte subiecte precum: „ Montare plintă parchet – Duropolimer, MDF, PVC sau lemn?” sau „ Cea mai bună tencuială decorativă – cum o alegi și cum o aplici?”.  

Sperăm că informațiile din acest articol ți-au fost de folos și au răspuns la întrebările tale despre distanța la care se montează bateria de duș, cada sau lavoarul. Dacă mai ai alte întrebări sau ai nevoie de unelte pentru proiectele tale, nu ezita să ne contactezi pe WhatsApp la numărul: 0770 209 616.   

Dacă ai nevoie de materiale sau unelte sau accesorii pentru proiectele tale, poți arunca o privire aici: